Sari la conținut
Gabriel Ursan
Personale

Aqua Magic Mamaia: distractie si monopol

Selfie la Aqua Magic Mamaia

Nu prea am dat pe blog pentru că vineri am fost la Aqua Magic în Mamaia împreună cu niște prieteni dragi. Acest lucru mi-a confirmat o teorie: nu contează neapărat unde mergi cât contează cu cine mergi. Dacă aș fi să relatez experiența mea la Aqua Magic Mamaia doar prin această perspectivă aș putea spune că a fost super tare și să închei articolul aici.

Însă dacă aveți de gând să mergeți la Aqua Magic Mamaia trebuie să știți câteva aspecte care s-ar putea să vă ajute să vă planificați mai bine timpul petrecut acolo. În primul rând, ca orice om cu planificarea în sânge, am intrat pe site-ul oficial Aqua Magic Mamaia și m-am documentat legat de tarife și codiții. Am aflat că e 70 lei de adult în plin sezon. Ok, nici o problemă cu asta. La cât de tare am aflat că e acolo am zis că merită banii. 70 lei de adult înseamnă cam 16 euro, sumă care nu ar trebui să sperie nici un turist. Dacă vi se pare totuși mult, fiți empatici și gândiți-vă că e un business sezonier. Treaba se face vara, iar dacă vara plouă, e nasol pentru ei. Trebuie să ne punem și în locul lor înainte să aruncăm cu noroi spunând că ei câștigă o grămadă de bani de pe spatele nostru. Oricum, prețul mi se pare accesibil și nu voi milita niciodată către intrare liberă în astfel de locuri dintr-o multitudine de considerente ce țin ulterior de confortul și liniștea celui dispus să plătească.

Însă, peste tot scria pe net că poți plăti cu cardul intrarea la Aqua Magic Mamaia. Ei bine, aflați că nu a fost așa. Mi-am luat ceva cash la mine ca să fiu sigur că pe drum pot să mă descurc în orice situație, dar nu mi-am luat suficient cash încât să plătesc și intrare pentru două persoane plus consum pentru două persoane în interior. După ce am stat la o coadă măricică (care a mers repede - like) am ajuns să plătesc. Nu se putea plăti cu cardul după cum probabil ați presupus deja. Noroc de un prieten care avea mai mult cash și mi-a dat la intrare și în interior ca să ne simțim și noi bine. De notat: dacă ești adeptul plăților cu cardul în România, planifică bine totul ca să nu fii pus într-o situație în care n-ai nici un prieten pe lângă tine ca să te ajute. Pentru că deja ți-a bulit toată ziua dacă după ce ai stat 30 de minute la rând trebuie să ieși și să cauți bancomat ca să scoți bani și apoi să vii din nou, să stai la rând, să plătești și să intri.

Nu, cardul nu merge nici la barurile din interior. Pentru că acolo nu primești bon la nimic. Un prieten din gașcă chiar îmi povestea că stătea la rând să-și cumpere ceva și la bar era angajată o fată nouă. Barmanul tocmai dăduse 4 frappe-uri și își învăța colega nouă cum să treacă de fapt 3 frappe-uri pe borderou. Sunt convins că e o cultură în acest sens, dar nici chiar așa, pe față. Cunosc barmani care îmi povesteau că e secretul lor ca să le mai iasă ceva, dar nu o sa-mi zică niciodată ce fac. Pentru că se ascundeau și de patron și de client. Anyway, ca și paranteză, că pe mine nu m-a deranjat practica asta. E treaba fiecărui patron să-și țină business-ul în frâu și în același timp să-și țină angajații motivați, iar unii patroni aleg să închidă ochii la unele practici ca să-și țină angajații motivați :)

În rest, hai să o luăm pe o latură mai pozitivă. Te poți distra frumos la Aqua Magic Mamaia. Ai tobogane pe alese, locuri de joacă pentru copii și angajați de la tobogane foarte atenți (salvamari). Jos pălăria pentru salvamari în mod special. Mereu atenți la tot ce se întâmplă, mereu atenți să-ți dea instrucțiunile potrivite înainte să te arunci ca berbecul pe un tobogan.

O altă chestii care mi-a plăcut a fost marketingul Vodafone prezent în zonă. Deși client Orange convins, nu am putut să nu apreciez cum Vodafone a pus stăpânire pe zonă. Pe toboganele de mare viteză era scris "Viteză Vodafone 4G", iar printre turiști umblau promoteri Vodafone care dădeau cartele și pliante. Și unde se citesc pliantele dacă nu la șezlong? Poate la prima vedere nu pare ceva wow, dar în esență, poziționarea Vodafone în zonă mi-a plăcut și e de apreciat.

În rest, prețurile de la bar sunt destul de mari. Nu merită să te îmbeți acolo cu bere pentru că dai în jur de 9 lei pe bere. Iar dacă vrei un capucino vei primi unul la plic cu 6-7 lei. Concluzia: merită să vii la Aqua Magic Mamaia, dar cu bani pregătiți, neapărat cash.

Aqua Magic Mamaia

Întrebări frecvente

Cat costa intrarea la Aqua Magic Mamaia?
In plin sezon, intrarea costa 70 de lei de adult, adica aproximativ 16 euro. Mi se pare un pret accesibil, mai ales daca te gandesti ca este un business sezonier: se lucreaza doar vara, iar daca ploua, incasarile au de suferit. Nu as milita niciodata pentru intrare libera in astfel de locuri, tocmai din considerente de confort si liniste pentru cei care platesc.

Se poate plati cu cardul la Aqua Magic Mamaia?
Nu. Desi peste tot pe internet scria ca poti plati intrarea cu cardul, in realitate nu se poate. Cardul nu merge nici la barurile din interior, unde de altfel nu primesti bon la nimic. Daca mergi acolo, ia suficient cash pentru intrare si pentru consumatie, altfel risti sa pierzi timp cautand bancomat si sa stai din nou la coada.

Cat costa bautura la barurile din Aqua Magic Mamaia?
Preturile de la bar sunt destul de mari. O bere costa in jur de 9 lei, deci nu merita sa te imbeti acolo, iar un cappuccino la plic ajunge la 6-7 lei. Tine cont de aceste sume cand iti calculezi cash-ul necesar pentru toata ziua, pentru ca plata se face doar cu bani gheata.

Merita sa mergi la Aqua Magic Mamaia?
Da, merita, dar cu banii pregatiti in cash. Te poti distra frumos: sunt tobogane pe alese, locuri de joaca pentru copii si salvamari foarte atenti, care iti dau instructiunile potrivite inainte sa te arunci pe tobogan. Iar experienta depinde mult de compania cu care mergi: nu conteaza neaparat unde mergi, cat conteaza cu cine mergi.

Cat de mare este coada la intrare?
Coada la casa de bilete era maricica, dar a mers repede, ceea ce e un plus. Problema apare daca ajungi in fata casei fara cash: dupa 30 de minute de asteptare ar trebui sa iesi, sa cauti bancomat, sa te intorci si sa stai din nou la rand. Practic ti-ai stricat toata ziua, asa ca planifica-ti banii dinainte.

Învață AI în 21 de zile, gratuit

Ce vrei să primești

Gratuit. Primești întâi un email de confirmare: până nu apeși pe legătura din el, nu ești înscris și nu îți trimit nimic. Dacă alegi cursul: după cele 21 de lecții rămâi abonat la articolele noi, rar. Te dezabonezi dintr-un clic, din orice email. Măsor câte emailuri se deschid și pe ce legături se apasă. Detalii în politica de confidențialitate.

Comentarii

4 comentarii

arhiva, din vremea WordPress
  1. ned32news

    Probabil ca daca ai intrat in Aqua pe la intrarea secundara nu ai avut deosebita placere de a observa bancomatul pus fix in fata turnichetilor de la intrarea principala. Sau... poate nu functiona? Ma indoiesc...

  2. Gabriel Ursan

    N-am vazut nici un bancomat. Dar probabil nu am intrat pe la intrarea principala, ca mai era o coada in stanga.

  3. Gabriel Ursan

    Anyway, cu sau fara bancomat, daca pe site scrie ca merge sa platesti cu cardul si in realitate nu merge, tot e nasol. Pentru ca daca esti venit din afara poate nu-ti convine sa scoti bani de la un bancomat :) if you know what I mean :)

  4. cleo

    Și tot pe site-ul din Mamaia de la telegondola scrie ca e 10 lei de persoana și de fapt...surpriză când ajungi acolo e 20 RON dus și 20 întors...totuși ar trebui amendați pentru informații capcană.....

Lasă un comentariu

Întrebare pentru tineTi s-a intamplat sa ajungi intr-un loc de vacanta din Romania unde nu se accepta cardul? Cum te-ai descurcat?

Comentariul apare după ce îl aprob. Emailul nu se publică niciodată și nu intră pe nicio listă, decât dacă bifezi tu abonarea de mai sus. Detalii: politica de comentarii și politica de confidențialitate.