Sari la conținut
Gabriel Ursan
Dezvoltare

Cam așa se face marketing

MindBlower

Că se cheamă marketing, că se cheamă PR, mie mi-a plăcut foarte mult și am fost surprins în sensul bun al cuvântului. Nu știu dacă ați auzit de magazinul online MindBlower.ro (dacă nu, vă recomand să vă inspirați pentru cadouri de acolo), dar am făcut o comandă la ei. Pentru că a venit sezonul mai călduros, am luat un ștanțator de grătar și o tavă de gheață care transformă apa în gloanțe :) Le-am făcut cadou prietenului la care facem grătarul. Însă pe lângă un telefon foarte personalizat în care am fost anunțat despre când îmi sosește comanda (adică a doua zi), am primit și această scrisoare personalizată, scrisă de mână. Ei bine, cam așa se face marketing din punctul meu de vedere și mă bucur că din ce în ce mai multe companii recurg la strategia asta. Pe mine cei de la MindBlower.ro m-au câștigat de client și ori de câte ori sunt în căutarea unui cadou amuzant sau inspirat intru acolo și mă uit.

MindBlower

Învață AI în 21 de zile, gratuit

Ce vrei să primești

Gratuit. Primești întâi un email de confirmare: până nu apeși pe legătura din el, nu ești înscris și nu îți trimit nimic. Dacă alegi cursul: după cele 21 de lecții rămâi abonat la articolele noi, rar. Te dezabonezi dintr-un clic, din orice email. Măsor câte emailuri se deschid și pe ce legături se apasă. Detalii în politica de confidențialitate.

Comentarii

2 comentarii

arhiva, din vremea WordPress
  1. Luci Florescu

    Si eu am propus unor librarii online sa faca asa ceva, dar se pare ca pentru ei unele lucruri nu prea conteaza.

  2. Gabriel Ursan

    Nu stiu ce sa zic, dar pe mine unul ma impresioneaza chestiile astea chiar daca tot in marketing lucrez.

Lasă un comentariu

Comentariul apare după ce îl aprob. Emailul nu se publică niciodată și nu intră pe nicio listă, decât dacă bifezi tu abonarea de mai sus. Detalii: politica de comentarii și politica de confidențialitate.