Sari la conținut
Gabriel Ursan
Internet

Ce înseamnă Facebook pentru tine?

Ce înseamnă Facebook pentru tine

Nu este o surpriză faptul că Facebook a captat atenția tuturor și că se afla fără link sponsorizat pe siteul multor oameni, iar aici vorbim și de siteuri foarte mari, nu numai de bloguri micuțe.

Facebook este mai puternic decât credeam. Și nu mă refer acum că Wordpress îmi publică automat orice articol scriu direct pe Facebook, ci la faptul că sunt foarte multe persoane care pur și simplu trăiesc pe Facebook. Sunt mulți care se trezesc dis de dimineață pentru a vedea ce s-a mai întâmplat pe Facebook sau mulți care nu se pot desprinde de Facebook indiferent unde ar fi.

Spre exemplu, o funcție din ce în ce mai utilizată este Facebook Check In. Această funcție îți permite să împărtășești cu prietenii tăi locația în care te afli și să adaugi un comentariu, o poză sau chiar o persoană cu care te afli în respectiva locație. Treaba asta o poți face direct de pe un smartphone fără probleme și în urmă cu două săptămâni am văzut mai mulți colegi făcând asta când am mers la masa de prânz, în pauza training-ului de vânzări pe care îl realizam. Fiind o persoană deschisă către nou, mi s-a părut extrem de interesant modul cum oamenii au început să interacționeze pe Facebook în ultima perioadă, chiar dacă glumele mele pe seama acestui subiect nu au întârziat să apară. Serios acum, de ce ai face asta? Mă rog, erau doar glume nevinovate pentru că Facebook chiar este o forță impresionantă dacă este utilizat ca atare.

Chiar dacă postările mele au fost mereu prezente pe Facebook, eu nu prea am fost prezent, recunosc :). Chiar dacă sunt pasionat de internet, recunosc că nici acum nu am înțeles pe deplin fenomenul și promit că am să încerc să fiu mai prezent de acum încolo ca să înțeleg mai multe. Până atunci nu mă pronunț sub nici o formă și am să vă las să citiți articolul lui MadMike despre problema brandurilor în social media, ca să vedeți Facebook și sub altă forma, forma în care vă este prezentat conțintul în social media de catre anumite branduri, forma la care unii dintre noi ajung să răspundă cu aceeași monedă, adică cu indiferență sau ceva de genul "hai să fie acolo".

Ok, chiar dacă e mult mai simplu să scrieți un comentariu pe Facebook decât pe blogul meu, aștept totuși comentariile voastre la acest articol.

Învață AI în 21 de zile, gratuit

Ce vrei să primești

Gratuit. Primești întâi un email de confirmare: până nu apeși pe legătura din el, nu ești înscris și nu îți trimit nimic. Dacă alegi cursul: după cele 21 de lecții rămâi abonat la articolele noi, rar. Te dezabonezi dintr-un clic, din orice email. Măsor câte emailuri se deschid și pe ce legături se apasă. Detalii în politica de confidențialitate.

Comentarii

Un comentariu

arhiva, din vremea WordPress
  1. Yamasha

    Eu folosesc facebook doar pentru promovare si cam atat...rar conversez, vad poze...

Lasă un comentariu

Comentariul apare după ce îl aprob. Emailul nu se publică niciodată și nu intră pe nicio listă, decât dacă bifezi tu abonarea de mai sus. Detalii: politica de comentarii și politica de confidențialitate.