Sari la conținut
Gabriel Ursan
Internet

Ce ma enerveaza cel mai mult la Facebook Messenger

Facebook Messenger

Nu faptul că există, ci faptul că insistă :) Fac parte din persoanele care au instalat Facebook Messenger pe telefon pentru că uneori e super util. Mai ales cu persoanele care știu să comunice eficient. Gen ca unul, hai maxim două, schimburi se SMS-uri punctuale.

Ce mă enervează cel mai tare la Facebook Messenger este că unii insistă neîncetat. Ok, m-ai văzut că pot fi contactat instant, m-ai salutat, mi-ai scris două rânduri, de cele mai multe ori m-ai întrebat cum se instalează iGO pe Android chiar dacă n-am scris eu tutorialul :) E ok.

Însă dacă nu răspund instant înseamnă că nu pot în momentul acela, nu că te ignor. Nu e nevoie de mesaje prin care să-mi spui că știi că sunt acolo. Normal că și eu știu că știi că sunt acolo, că văd ce scrii și că aud cu siguranță sunetul interminabil al mesajelor pe care mi le dai.

O înșiruire de 1. sall...cf? 2. esti? 3. ma poti ajuta si pe mine cu o chestie? 4. e ralativ urg. 5. as aprecia f mult sa ma ajuti 6. ms.ms.ms 7. stiu ca ai vazut msg 8. dc nu vrei sa rasp? 9. doar 2 minute dureaza etc. NU face decât să mă deranjeze. Atât :)

În primul rând, cel mai mare consumator de timp este reprezentat de întrebările inutile. Dacă tot m-ai abordat pune-mi întrebarea direct, că răspund chiar dacă sunt la muncă, dacă pot. Cei care mă cunosc îndeaproape știu că de obicei sunt un tip care nu se dă în lături să ajute dacă poate. Dar care n-are timp.

Așa că apreciez întrebările directe. Chiar dacă nu răspund direct, pe loc, citesc când pot și răspund atunci. Dacă pui 10 întrebări înainte, gen succesiunea de mesaje dată exemplu mai sus, e doar pierdere de timp. Și da, ați putea spune că dacă nu-mi convine treaba asta să-mi dezinstalez Facebook Messenger și gata. Ei bine, nu vreau. Pentru că îmi este foarte util cu unii oameni cu care comunic eficient. Plus că probabil titlul articolul ar fi trebuit să sune altfel deoarece în final nu Facebook Messenger e de vină, ci unii oameni care îl folosesc cu disperare crezând că dacă ei au tot timpul liber din lume, îl au și ceilalți din jur. Mai multă empatie nu strică, că-i gratis :)

Întrebări frecvente

De ce nu primesc raspuns imediat pe Messenger?
Faptul ca cineva apare disponibil pe Messenger nu inseamna ca poate raspunde in acel moment. Daca nu vine un raspuns instant, cel mai probabil persoana este ocupata, nu te ignora. Mesajele se citesc atunci cand se poate si primesc raspuns atunci, nu neaparat pe loc.

Cum scriu un mesaj pe Messenger ca sa primesc raspuns mai repede?
Cel mai eficient este sa pui intrebarea direct, din primul mesaj. Salutul urmat de sase-sapte mesaje de tipul esti?, ma poti ajuta?, e relativ urgent, stiu ca ai vazut mesajul nu grabeste nimic, ci doar consuma timp. O intrebare clara primeste raspuns chiar si cand cel intrebat e la munca, daca poate.

De ce nu isi dezinstaleaza autorul aplicatia daca il deranjeaza?
Pentru ca aplicatia in sine este utila. Messenger functioneaza foarte bine cu oamenii care comunica eficient, prin unul sau doua schimburi punctuale de mesaje. Problema nu este aplicatia, ci modul in care unii o folosesc, presupunand ca toata lumea are la fel de mult timp liber ca ei.

Ce fel de mesaje sunt considerate pierdere de timp?
Intrebarile inutile de tatonare, inainte de intrebarea reala: sall, cf?, esti?, ma poti ajuta si pe mine cu o chestie?, e relativ urgent, ms ms ms, stiu ca ai vazut mesajul, de ce nu vrei sa raspunzi, dureaza doar doua minute. Zece mesaje de acest fel inlocuiesc unul singur, care ar fi fost suficient.

Învață AI în 21 de zile, gratuit

Ce vrei să primești

Gratuit. Primești întâi un email de confirmare: până nu apeși pe legătura din el, nu ești înscris și nu îți trimit nimic. Dacă alegi cursul: după cele 21 de lecții rămâi abonat la articolele noi, rar. Te dezabonezi dintr-un clic, din orice email. Măsor câte emailuri se deschid și pe ce legături se apasă. Detalii în politica de confidențialitate.

Comentarii

8 comentarii

arhiva, din vremea WordPress
  1. Cristi

    Să contorizezi și câte "share-uri" are articolul ăsta ;))

  2. Gabriel Ursan

    Dacă am mai mult de 50 te iau PR cu jumătate de normă. Te plătesc în bere, alerg la maratonul pentru strângere de fonduri, fac flotări etc. :)))

  3. Adi

    Pe mine mă enervează că nu îmi merge.. eh.

  4. Gabriel Ursan

    Ce telefon ai?

  5. Bodolay

    L-am încercat și eu dar l-am dezinstalat după două zile. Atâta timp cât (încă) mai e disponibil în Facebook, nu-i văd rostul. Prefer Hangouts la orice oră, mi se pare mai bun. Sigur, majoritatea sunt pe FB, dar la cât comunic eu prin mesageria instantă...mi-e arhisuficient.

  6. Gabriel Ursan

    Cu Hangouts e puțin altă poveste, că e și centru de SMS-uri :)

  7. alex

    Salut, zi-mi te rog cum dezinstalez aplicatia de messenger de la fb de pe Xioami 3mi, trebuie sa ii dau telefonul cuiva si nu a-si vrea sa imi vada toate conversatiile ce le voi avea pe fb . Ms anticipat

  8. Gabriel Ursan

    Daca vinzi telefonul dă-i o resetare generala (factory reset). Daca doar il împrumuți, intra la magazinul de aplicații sau la setări si dezinstaleaza Facebook si Facebook Messenger.

Lasă un comentariu

Întrebare pentru tineTu cum reactionezi cand primesti zece mesaje scurte pe Messenger in loc de o singura intrebare clara?

Comentariul apare după ce îl aprob. Emailul nu se publică niciodată și nu intră pe nicio listă, decât dacă bifezi tu abonarea de mai sus. Detalii: politica de comentarii și politica de confidențialitate.