Sari la conținut
Gabriel Ursan
Internet

Cum folosim Facebook. Azi: optiunea tag

Tag Facebook Sarbatori Fericite

Nu mă înțelegeți greșit. Apreciez orice urare de sărbători pe care o primesc. Arată că cineva s-a gândit la mine și mulțumesc pentru asta. Însă, este important să învățăm să o facem așa cum trebuie.

Atunci când dai tag cuiva pe Facebook trebuiesc îndeplinite două condiții (ori una, ori alta). 1. Persoana căreia îi dai tag pe Facebook trebuie să se afle în poza pe care ai publicat-o. 2. Ești cu persoana respectivă în locația în care i-ai dat tag și ei. Orice altă metodă de tag abuziv poate fi considerată spam.

Hai să zicem că unii ca mine nu zic nimic, din politețe. Dar sunt foarte mulți care se pot enerva pentru tag-urile pe care le primesc prin poze cu brazi sau sfinți. Și pot da report. Iar acest lucru poate duce inclusiv la suspendarea temporară a contului tău de Facebook dacă au fost suficient de mulți care au dat report. O să ziceți că e simplu de rezolvat: îți scoți tag-ul sau pur și simplu dai disable la notificările de la postarea respectivă. Dar pe mine mă interesează să educ în zona de tratare a cauzei, nu a efectului. Adică oamenii să învețe să folosească corect opțiunea de tag.

E drept că mai există și câteva excepții în care se folosește opțiunea de tag pe Facebook fără nici un fel de problemă. În acest moment îmi vin vreo două situații în minte. S-ar putea să mai fie și altele.

Acele excepții sunt când vrei să atragi atenția cuiva, ori printr-un comentariu, ori printr-o postare. De exemplu, dacă vreau să-l întreb ceva public pe Cismaru despre o opțiune Bitdefender Antivirus (aspect care s-ar putea să fie de interes general și pentru o parte din prietenii mei de pe Facebook), o pot face adăugând un tag acestuia în formularea întrebării.

Sau în cazul în care la secțiunea de comentarii a unei postări apare o idee pentru care ți-ai dori și părerea unui prieten care știe mai bine despre subiect, îl poți menționa cu tag într-un comentariu, ca să-i ceri părerea. Alte excepții nu-mi mai vin în minte acum. Ideea de bază a acestui articol este că tag-uirea a 49 de prieteni la o postarea de-a ta cu o poză în care vrei să-i urezi la mulți ani sau sărbători fericite, poate fi o practică destul de deranjantă pentru unii. Astfel, te poți alege cu report sau unfriend, sau ambele.

Tag Facebook Sarbatori Fericite

Întrebări frecvente

Când am voie să dau tag cuiva pe Facebook?
Trebuie îndeplinită una dintre două condiții: persoana căreia îi dai tag să se afle efectiv în poza pe care ai publicat-o, sau să fii împreună cu ea în locația la care i-ai dat tag. Orice altă formă de tag, în afara câtorva excepții, poate fi considerată spam de către cei care o primesc.

Ce se întâmplă dacă dau tag la mulți prieteni într-o poză cu urări?
Mulți se pot enerva din cauza tag-urilor primite la poze cu brazi sau sfinți și pot da report. Dacă suficient de multe persoane raportează, se poate ajunge inclusiv la suspendarea temporară a contului tău de Facebook. Pe lângă report, te poți alege și cu unfriend, sau cu ambele.

Există situații în care tag-ul e complet în regulă?
Da, există câteva excepții. Poți folosi tag-ul când vrei să atragi atenția cuiva, printr-un comentariu sau printr-o postare: de exemplu, ca să întrebi public pe cineva despre un subiect care poate interesa și alți prieteni, sau ca să ceri părerea unui prieten care se pricepe mai bine la tema discutată în comentarii.

Nu e mai simplu să-mi scot tag-ul sau să opresc notificările?
Se poate, dar asta tratează doar efectul, nu cauza. Ideea articolului este ca oamenii să învețe să folosească corect opțiunea de tag, nu ca fiecare destinatar să-și scoată tag-ul sau să dea disable la notificările postării. Educarea obiceiului de tag-uire rezolvă problema la rădăcină.

Învață AI în 21 de zile, gratuit

Ce vrei să primești

Gratuit. Primești întâi un email de confirmare: până nu apeși pe legătura din el, nu ești înscris și nu îți trimit nimic. Dacă alegi cursul: după cele 21 de lecții rămâi abonat la articolele noi, rar. Te dezabonezi dintr-un clic, din orice email. Măsor câte emailuri se deschid și pe ce legături se apasă. Detalii în politica de confidențialitate.

Comentarii

16 comentarii

arhiva, din vremea WordPress
  1. Iulian

    Taguirea in pozele cu brazi mai e cum mai e, dar aia in pozele de profil ca sa-ti dea lumea like-uri ma enerveaza la culme. :) Am noroc ca persoanele care faceau asta au observat ca eu imi scot de fiecare data tagul, asa ca nu m-au mai etichetat. :P La mulți ani, Gabi! :)

  2. Gabriel Ursan

    Eu n-am pățit până acum să mi se dea tag într-o poză de profil a altcuiva. Am avut noroc :) La mulți ani Iulian!

  3. Paun

    Bai, ești nebun? :))) Ai putea sa-nchizi pravalia ori sa ceri eutanasierea propriului #tag, nu sa pierzi vremea convingând duduile măritate sa bage share si piardă tot respectul meu... :)))

  4. Lospa

    La poza de profil poate sa-ti dea tag daca esti langa el, esti in poza sau faci poza. Cam atat.

  5. Gabriel Ursan

    În mod normal așa se face :)

  6. Postolachi Dumitru

    Multă vreme eu n-am știut cu ce se mănâncă etichetarea unor persoane pe Facebook și nu înțelegeam cum ajung unii să apară pe wall în postări cu numele clickabil. Cred că abia după vreo 3 ani de utilizare a FB-ului m-am prins că există @... eu nu folosesc etichetarea persoanelor decât pentru a-i întreba/sugera câte ceva și niciodată în fotografii. Personal sunt mai interesat de #tag-uri decât de @tag-uri dar din păcate hashtag-urile nu prea sunt folosite pe Facebook, oamenii sunt preocupați de persoane nu de subiecte de discuție.

  7. Postolachi Dumitru

    La Mulți Ani!... că uitasem...

  8. Georgeta Popoiu

    Pe mine ma enerveaza si '' like '' si '' tag'', nu mai sunt copil sa ma bucur de nimic-uri si totusi primesc zilnic ...... cred ca unii nu au ce face.

  9. Gabriel Ursan

    hashtag-urile cred că sunt mai mult urmărite de presă sau în cazul campaniilor pe agenții, de clienți.

  10. Gabriel Ursan

    La mulți ani! Să fie un an cu mult mai bun pentru toată lumea!

  11. Gabriel Ursan

    Și like și tag sunt bune atâta vreme cât sunt folosite corect. O să scriu și despre grupuri în scurtă vreme. Și acolo sunt situații și situații.

  12. Fărcaș Gelu Dănuț

    Eu nu sunt asa suparacios. Desigur ca ma enerveaza si pe mine astfel de lucruri si (foarte rar, daca nu este un prieten bun) il mai scot din lista de prieteni (nu este extrem de mare, prefer sa accept persoane care-mi plac si "suntem pe aceeasi lungime de unda"). Nu trebuie sa fim asa suparaciosi, eu cred ca autorul blogului a procedat corect, poate unii chiar nu-si dau seama ca aceasta practica poate sa deranjeze. Observ pe internetul romanesc o agesivitate exagerata si nevoia de a ataca un necunoscut in mod gratuit, fara sa-ti faca ceva (de aceea eu nu prea scriu pe forumuri). Acum, nu ca-mi "iau eu gatul" ;) de suparare ca un pusti care a baut prea multa cafea se apuca sa ma muste de fund si in 99% dintre cazuri nu raspund sau raman politicos, dar un astfel de lucru nu foloseste nimanui, nici mie si niuci macar agresorului. Eu sunt mai impaciuitor si am invatat de mic faptul ca "e bine sa lasi loc de buna ziua" (cum se spune la noi, in partea de vest a tarii).

  13. Gabriel Ursan

    Si eu las loc de buna ziua si nu sunt supărăcios, dar, vorba ta, sunt unii oameni care nici nu stiu ca deranjeaza prin practicile astea.

  14. Gina Bradea

    Cand ai putini prieteni in lista, e ok sa primesti tag in 2-3-10 postari cu brazi, urari de orice fel. Dar cand primesti sute ...deja e exagerat. Eu spun personal La multi ani doar la cateva persoane, in rest fac o postare generala, publica, fara tag. E enervannt! Primesti sute de notificare, se blocheaza walul cu prostioare, inimioare, pupaturi.-... e prea mare dulcegareala pe gustul meu. Cred ca eu sunt mai nebuna. Cand vad pe cineva ca-si pune poza noua de profil(sunt unii care si le schimba ca pe sosete), nu ma reped sa dau cu laicu" . Tac, sau daca e om ok, ii spun ca-i naspa, ce moaca are...etc. Eu habar n-am sa-mi fac sefie :D . Sunt demodata rau. Cred ca tagurile astea fara numar-fara sens, se asorteaza perfect cu boticuri tuguiate, ruj roz bonbon si ceva iz de manele, e pitiponceala :)

  15. Fărcaș Gelu Dănuț

    De asta trebuie sa le spunem frumos (fara sa-i jignim), iar cei bine intentionati vor intelege. Ceilalti... ;)

  16. TancosMaricica

    Sunt eu tare de cap? Nu pot să înțeleg cum se dă tag?

Lasă un comentariu

Întrebare pentru tineȚi s-a întâmplat să primești tag într-o poză cu urări la care nu aveai nicio legătură? Cum ai reacționat: ai ignorat, ai scos tag-ul sau ai dat unfriend?

Comentariul apare după ce îl aprob. Emailul nu se publică niciodată și nu intră pe nicio listă, decât dacă bifezi tu abonarea de mai sus. Detalii: politica de comentarii și politica de confidențialitate.