Cum se face o mămăligă moale și bună

În acest articol vă voi prezenta pas cu pas cum se face o mămăligă moale și gustoasă. Este o rețetă de mămăligă pe care am descoperit-o și am perfecționat-o singur de-a lungul timpului.
Am pus poze și explicații scurte și concise pentru fiecare pas, astfel încât până și un bărbat să poată face o astfel de mămăligă într-un mod simplu. Puteți să râdeți cât vreți de ceaunul meu, dar e unul care s-a transmis din moși-strămoși. Nu mai arată atât de bine, dar vă asigur că e curat :).
Pentru această mămăligă vei avea nevoie cam de 20-25 de minute și de următoarele ingrediente: mălai, unt (sau ulei, dar eu prefer untul), sare (eu prefer sarea roz de Himalaya) și apă. De asemenea, eu folosesc un ceaun cu fundul gros și o lingură de lemn pentru a amesteca. Pentru măsurătorile exacte ale cantităților de mălai și de apă folosesc un pahar. Cu ajutorul paharului din imagini se poate face o mămăligă suficientă pentru 3-4 persoane. Acum haideți să trecem la treabă.
Vă explic pe scurt în următoarele paragrafe pașii pentru prepararea unei mămăligi și apoi pun toate pozele, cu tot cu texte ajutătoare, ca să știți că sunteți pe drumul cel bun.
În ceaun se pune prima dată sare. Eu pun cam 2-3 trei prafuri serioase de sare pentru că îmi place ca mămăliga să aibă gust mai intens, dar poți pune mai puțină. Apoi, peste sare pun un dreptunghi serios de unt. Untul este bun pentru că face ca mămăliga să nu se lipească. În plus îi dă gust mai bun.
Se pune un pahar plin ochi de mălai, așa cum veți vedea și în imaginile de mai jos. Apoi se pun 4 pahare cu apă, dar cu același pahar cu care ați turnat mălaiul. Se dă drumul la foc mare și se amestecă totul în continuu cu o lingură de lemn. Nu trebuie să depuneți mult efort la mestecat, ci doar să plimbați mălaiul în apă ca să se desfacă mai bine și să nu apară cocoloașe (garantat nu apar cocoloașe prin metoda asta). Asta ar trebui să dureze cam 5 minute de mestecat, dar va merita. Apoi, când mămăliga capătă consistența unei paste, o lăsați la fiert la foc mic și din 5 în 5 minute o amestecați serios câte 20 de secunde. Mestecați de 3-4 ori și mămăliga e gata.
Rețetă în imagini: Cum se face o mămăligă










Întrebări frecvente
Ce ingrediente îmi trebuie pentru o mămăligă moale?
Ai nevoie de mălai, unt (sau ulei, dar untul e preferat), sare (de exemplu sare roz de Himalaya) și apă. Ca ustensile folosești un ceaun cu fundul gros, o lingură de lemn pentru amestecat și un pahar pentru a măsura exact cantitățile de mălai și de apă. Cu un singur pahar de mălai iese o mămăligă pentru 3-4 persoane.
Care este proporția corectă de mălai și apă?
Se pune un pahar plin ochi de mălai și apoi 4 pahare cu apă, măsurate cu exact același pahar folosit pentru mălai. Această proporție dă o mămăligă moale. În ceaun se pune mai întâi sarea, apoi untul, apoi mălaiul și abia la final apa, după care se dă drumul la foc mare.
Cât durează prepararea unei mămăligi?
Aproximativ 20-25 de minute în total. Primele circa 5 minute amesteci continuu la foc mare, până mămăliga capătă consistența unei paste. Apoi o lași la fiert la foc mic și o amesteci serios câte 20 de secunde, din 5 în 5 minute. După 3-4 astfel de mestecături, mămăliga este gata.
Cum evit cocoloașele la mămăligă?
Trucul este să pui mălaiul în ceaun înainte de apă și să amesteci continuu cu o lingură de lemn de la început, la foc mare. Nu trebuie efort mare: doar plimbi mălaiul în apă ca să se desfacă bine. Prin metoda aceasta, garantat nu apar cocoloașe. Amestecarea inițială durează în jur de 5 minute.
De ce se pune unt în mămăligă?
Untul face ca mămăliga să nu se lipească de ceaun și, în plus, îi dă un gust mai bun. Se pune un dreptunghi serios de unt peste sare, la începutul preparării. Se poate folosi și ulei, dar untul rămâne varianta preferată. Sarea se pune primă, cam 2-3 prafuri serioase, pentru un gust mai intens.
Învață AI în 21 de zile, gratuit
Comentarii
11 comentarii
Este mămăligă tipică pentru branzuca cu smântână!De Crăciun ai facut-o și la noi,cu adevărat este delicioasă.Ma bucur sa mai văd și altă rețetă de mămăligă, decât cea clasică! Încercați și nu veți regreta!
Cu mai mult unt i se spune BALMOS.daca
Nu vreau sa-ti stric placerea, dar vezi si asta despre sarea de Himalaya: https://www.youtube.com/watch?v=a4BOGNIC4KU Se pare ca sunt si situatii in care se vinde sare contrafacuta.
Este pentru prima oara in viata mea cand imi iese mamaliga. Si chiar imi pierdusem speranta?. Sa traiesti mult si bine, noi avem de gand sa ne bucuram de reteta mult timp de acum inainte.
Multumesc, ma bucur mult ca am fost de ajutor.
E superba mămăligă făcută după reteta Dvs! Are un gust moale și e legata foarte bine!
Mă bucur mult că este bună. Să o mâncați cu plăcere!
Am urmat pașii întocmai si a iesit o mămăligă super buna! E prima mămăligă care imi iese 😊
Felicitări, Corina! Mă bucur mult că ți-a ieșit!
Mersi de reteta, am facut-o si mi-a iesit din primaa!! 🥳
Super, mă bucur mult!