Sari la conținut
Gabriel Ursan
Personale

Curățenia de pe Facebook

Lista prieteni Facebook

Odată cu updateul la iOS 6, integrarea Facebook s-a dus până în zona de agendă telefonică. Bine, am opțiunea de a alege să nu-mi apară în agendă și contactele de pe Facebook, însă n-am vrut. Am vrut să am mereu cu mine și prietenii de pe Facebook, însă mi-am dat seama că sunt prea mulți oameni pe care nu-i cunosc. Ca să nu mai zic de diverse firme cu care eram prieten. Aveam peste 700 de contacte. Puțin comparativ cu alții, însă destul de mult pentru mine. Am ajuns la un număr atât de mare de prieteni pentru că obișnuaim să accept cererile de prietenie fără să mă uit. Mă gândeam că sunt persoane care-mi apreciază blogurile și au citit câte ceva scris de mine, dar majorotatea dintre ei vroiau doar să se promoveze și atât. Facebook-ul meu arăta foarte ciudat, iar updateul la iOS 6 mi-a declanșat nevoia acută de curățenie în lista de prieteni.

Lista prieteni Facebook

Acum am în jur de 250 de contacte. De la peste 700 cât aveam înainte, e ceva. Mai ales din punct de vedere al timpului petrecut pentru selecție și ștergere. Pe Facebook nu poți șterge mai mulți prieteni deodată. Trebuie să-ți ștergi prietenii manual, iar pentru cei care vor să facă acțiuni similare am un pont: folosiți aplicația Facebook pentru iPhone ca să vă ștergeți prietenii pentru că e mult mai ușor decât de pe computer. Din păcate, există posibilitatea să fi șters persoane pe care nu mi-aș fi dorit să le fi șters. Pe majoritatea prietenilor de pe Facebook îi recunosc cu ușurință după nume și prenume, însă dacă se apucă să-și pună tot felul de nume ciudate, porecle pe care eu nu le știu, poze de profil care nu îi arată pe ei, etc., nu am cum să-mi dau seama cine sunt cu exactitate. Din acest motiv există posibilitatea ca o parte din ei să fi fost șterși. Nici o problemă. Dacă citesc acest articol pot să mă tragă de urechi ori aici ori pe Facebook și vor intra rapid înapoi în lista mea de prieteni. Celor care îmi vor trimite în continuare cereri de prietenie și nu îi cunosc, trebuie să le spun de pe acum că nu le voi accepta. Dacă vor să urmărească ce postez pot să se aboneze sau să dea un like la pagina mea de pe Facebook care se regăsește la Facebook.com/GabrielUrsan.ro. Nu vreau să fiu înțeles greșit, însă profilul pe de pe Facebook aș vrea să rămână un profil personal pe care să-l utilizez normal, nu pentru promovarea intensă a blogurilor sau a siteurilor mele (asta nu înseamnă că nu voi da share în continuare la diverse linkuri :)).

Voi cum stați cu numărul de prieteni de pe Facebbook? Îi cunoașteți pe toți?

Întrebări frecvente

De ce am făcut curățenie în lista de prieteni de pe Facebook?
Updateul la iOS 6 a adus integrarea Facebook până în agenda telefonică, iar contactele de pe Facebook au ajuns lângă cele reale. Acceptasem ani la rând cereri de prietenie fără să mă uit, așa că aveam peste 700 de contacte, mulți oameni necunoscuți și diverse firme. Asta mi-a declanșat nevoia acută de curățenie în listă.

Se pot șterge mai mulți prieteni deodată pe Facebook?
Nu. Pe Facebook nu poți șterge mai mulți prieteni deodată, trebuie să faci ștergerea manual, prieten cu prieten, ceea ce înseamnă mult timp petrecut pentru selecție și ștergere. Un pont util: folosiți aplicația Facebook pentru iPhone, pentru că procesul e mult mai ușor decât de pe computer.

Ce fac dacă m-ai șters din greșeală de pe Facebook?
Există posibilitatea ca unele persoane să fi fost șterse din greșeală, mai ales cele care folosesc porecle pe care nu le cunosc sau poze de profil care nu le arată pe ele. Dacă ți s-a întâmplat, poți să mă tragi de urechi în comentarii sau pe Facebook și vei intra rapid înapoi în lista mea de prieteni.

Mai accepți cereri de prietenie de la necunoscuți?
Nu, cererile de prietenie de la persoane pe care nu le cunosc nu vor mai fi acceptate. Cine vrea să urmărească ce postez se poate abona sau poate da like la pagina de Facebook de la Facebook.com/GabrielUrsan.ro. Profilul personal rămâne unul personal, folosit normal, nu pentru promovarea intensă a blogurilor sau siteurilor mele.

Învață AI în 21 de zile, gratuit

Ce vrei să primești

Gratuit. Primești întâi un email de confirmare: până nu apeși pe legătura din el, nu ești înscris și nu îți trimit nimic. Dacă alegi cursul: după cele 21 de lecții rămâi abonat la articolele noi, rar. Te dezabonezi dintr-un clic, din orice email. Măsor câte emailuri se deschid și pe ce legături se apasă. Detalii în politica de confidențialitate.

Comentarii

4 comentarii

arhiva, din vremea WordPress
  1. Yamasha

    nu cunosc nici 10%. dar nu ma deranjeaza ca sunt acolo. si asa nu prea folosesc eu fb...

  2. LaurentiuD1998

    Eu am vreo 140... dintre care, cunosc maxim 20-30 de persoane.. dar ii las acolo, la cat intru eu pe Facebook nu se merita sa fac "curatenie".

  3. cosmyna

    Eu una am multi prieteni in lista vreo 1414 ,pe unii ii cunosc pe altii nu ,ce e drept am mai sters o gramada ,dar pana la urma de asta e facebook sa te cunosti cu oameni noi altfel e plictisitor.Cand ii acceptam cuiva cererea de prietenie trebuie sa ne gandim merita aceasta persoana sa ii accept prietenia sau nu? astfel nu ne mai confruntam cu problema stersului de prieteni nefolositori..:)

  4. Gabriel Ursan

    Pai asa fac si eu de acum incolo :)

Lasă un comentariu

Întrebare pentru tineCâți prieteni ai acum pe Facebook și pe câți dintre ei chiar îi cunoști personal?

Comentariul apare după ce îl aprob. Emailul nu se publică niciodată și nu intră pe nicio listă, decât dacă bifezi tu abonarea de mai sus. Detalii: politica de comentarii și politica de confidențialitate.