Sari la conținut
Gabriel Ursan
Internet

Google Street View pentru toată România

Google Street View Romania

Împreună cu un coleg de muncă am observat astăzi că Google a făcut un update la Street View pentru România. Practic, poți să vezi cam orice loc din țară dacă intri în Google Maps și accesezi funcția de Street View pentru o stradă anume.

Colegul meu era uluit de faptul că mașina Google care fotografiază străzile la 360 de grade, a intrat până și pe ulița unde se află casa părinților săi. Culmea l-au și surprins pe tatăl lui în curte :).

Google Street View Romania

Mi-am adus aminte brusc că și eu am văzut mașina Google când mă deplasam vara trecută pe pustiul drum dintre Galați și Bârlad, via Cuca. Încă mă mai caut în pozele din Street View, pentru că atunci când am zărit mașina Google am fost un cocalar autentic care a încetinit în spatele acesteia și i-a făcut din mână. Mai mult, după ce am depășit mașina Google, i-am și salutat cu avariile ca să fiu un țăran până la capăt. Ce să-i faci, în fiecare dintre noi există măcar un strop de cocalar care iese la iveală atunci când te aștepți cel mai puțin :). Dacă voi găsi fotografia respectivă, voi face update la articol :).

În altă ordine de idei, vă recomand să accesați Google Maps și să explorați România cu ajutorul Google Street View. Când vezi străduțele din cartierul în care ai crescut, străduțe de care numai tu știai, îți vei da seama că ai la îndemână o unealtă pe care un mic spion și-ar fi dorit să o aibă cu mulți ani în urmă.

Acum sper doar ca cei de la Google să facă un obicei din a se plimba cu mașina lor prin România pentru că din vara trecută și până acum s-au mai schimbat lucruri prin orașele patriei. Au mai apărut firme noi prin spațiile comerciale și ar fi păcat ca oamenii să nu se poată folosi de orientarea în spațiu la maximum, dacă ea tot există prin Google Street View România. Asta ar fi utilitatea principală pe care eu o găsesc acestei facilități, pentru că atunci când GPS-ul îți dă cu virgulă, e mare lucru să poți vizualiza rapid pe smartphone împrejurimile locației în care ți-ai propus să ajungi.

Mai există și varianta în care ești foarte pasionat să explorezi orașele într-un mod virtual, dar și varianta în care vrei să surprinzi locuri interesante fotografiate de Google. Cică ar fi și asta o artă. Nu știu cât e de artă pe cât e de muncă.

Cineva a căutat cele mai izolate locuri din lume pe Google Street View. Iată.

Brazilia Sao Joao del ReiNorvegia UtsiraRomania PrejmerScotia Inverallochy

Și altcineva a găsit locurile pe unde stau prostituatele, iar imaginile sunt surprinse tot de mașina Google Street View.

Prostituate 1 Google Street ViewProstituate 2 Google Street ViewProstituate 3 Google Street ViewProstituate 4 Google Street View

Iar dacă vreți să vedeți lucruri interesante surprinse de mașina Google Street View prin lume, iată o galerie foto mai jos. Ce spuneți, acum că s-a făcut update și pentru România, credeți că vor apărea artiști ai fotografiei de tip print screen care vor explora România prin ochii Street View?

Sursă.

Învață AI în 21 de zile, gratuit

Ce vrei să primești

Gratuit. Primești întâi un email de confirmare: până nu apeși pe legătura din el, nu ești înscris și nu îți trimit nimic. Dacă alegi cursul: după cele 21 de lecții rămâi abonat la articolele noi, rar. Te dezabonezi dintr-un clic, din orice email. Măsor câte emailuri se deschid și pe ce legături se apasă. Detalii în politica de confidențialitate.

Comentarii

Un comentariu

arhiva, din vremea WordPress
  1. Bogdan

    Google sustine ca a adaugat peste 40.000 km de drumuri, dar si obiective turistice ca Muzeul Satului si Castelul Peles. Din cate am observat, sunt chiar mai multe seturi de imagini pentru o singura locatie, conteaza din ce perspectiva privesti.

Lasă un comentariu

Comentariul apare după ce îl aprob. Emailul nu se publică niciodată și nu intră pe nicio listă, decât dacă bifezi tu abonarea de mai sus. Detalii: politica de comentarii și politica de confidențialitate.