Sari la conținut
Gabriel Ursan
Internet

Iubesc Google+

Google+

Am început să verific Google+ la fel de des ca Facebook. Trebuie să mai caut prieteni acolo pentru că pe Google+ mi-am propus să am în cercuri doar persoane a căror nume îmi sună cunoscut. Nu trebuie să adaug și eu la rândul meu pe cineva în cercuri ca să-mi trimită un mesaj sau ca să vorbim pe chat. După cum observați, pe mine mă urmăresc pe Google+ peste 5.000 de persoane, dar eu urmăresc sub 100 în total. Asta îmi permite să am un news feed curat și relevant. Iubesc cum arată Google+ pe tabletă și pe smartphone. E o adevărată plăcere să stai pe această rețea socială. Există foarte multe facilități pe care le găsești la Google+, iar printre ele preferata mea este posibilitatea de stocare a fotografiilor. Dacă ai un dispozitiv cu Android (pe iOS nu știu, n-am încercat) poți seta ca toate pozele să ți se ducă în biblioteca Google+ (fără să le vadă nimeni, bineînțeles). Astfel, ai back-up automat la poze și acces la ele de pe orice dispozitiv (computer, tabletă, smartphone). Poți să setezi ca pozele să fie optimizate și salvate sub 2 MP, iar atunci ai parte de găzduire gratuită nelimitat, sau poți seta ca pozele să se salveze la rezoluția nativă, iar atunci poți folosi din spațiul pus la dispoziție pentru întregul cont Google (15 GB). Eu am mers pe prima variantă. Vă recomand să dați o șansă Google+ și nu vă va părea rău. Chiar dacă nu veți regăsi foarte mulți prieteni la început, aveți răbdare. Oamenii ok se vor întoarce din ce în ce mai mult cu fața către Google+. Am eu un feeling, nu mă întrebați de ce :). În rest, dacă aveți cont de Google+, pe mine mă găsiți aici ;).

Învață AI în 21 de zile, gratuit

Ce vrei să primești

Gratuit. Primești întâi un email de confirmare: până nu apeși pe legătura din el, nu ești înscris și nu îți trimit nimic. Dacă alegi cursul: după cele 21 de lecții rămâi abonat la articolele noi, rar. Te dezabonezi dintr-un clic, din orice email. Măsor câte emailuri se deschid și pe ce legături se apasă. Detalii în politica de confidențialitate.

Comentarii

6 comentarii

arhiva, din vremea WordPress
  1. Alexandru Ionut

    Eu te am de mult timp în cercul select de prieteni unde sunt majoritatea bloggerilor și câțiva cunoscuți. :D. De când ai cont pe G+? Eu am de când era sistemul pe invitații, dar după câteva zile l-am abandonat și reluat după luni bune..

  2. Gabriel Ursan

    Și eu tot de la început. Am observat că nu te aveam în cercuri. Te-am adăugat acum :)

  3. D-Petre

    Am tot zis ca G+ va creste dar multi nu prea au crezut ...

  4. Gabriel Ursan

    Încă mai are de crescut, dar ca să crească trebuie să ne implicăm în promovarea acestuia. Și să-l folosim, bineînțeles.

  5. Neotester

    Google Plus are 300 de milioane de utilizatori activi dar n-am ajuns sa-l folosesc inca de pe vreun terminal mobil. Nu cunosc experienta dar, sunt acolo si tocmai te-am adaugat. In plus, si comentariile Youtube vor trece de-acum prin Google Plus (in ideea de a curata Youtube-ul de reply-uri inutile).

  6. Cristina

    Si eu sunt de la bun inceput pe Google+ si cred ca, in urmatorii ani vom vedea o crestere sesizabila a acestui site de socializare. Pe langa asta, faptul ca ai cont pe Google+ si iti promovezi afacerea aici ajuta si la SEO... si cui nu-i place sa fie in prima pagina din Google?

Lasă un comentariu

Comentariul apare după ce îl aprob. Emailul nu se publică niciodată și nu intră pe nicio listă, decât dacă bifezi tu abonarea de mai sus. Detalii: politica de comentarii și politica de confidențialitate.