M-am rătăcit!

Azi am lăsat o colegă acasă după ce am venit de la Constanța. Era trecut de ora 22:00. Am oprit la un chioșc din cartierul respectiv ca să-mi iau o bere. Observ o dubiță albă care oprește. Din ea coboară cu greu un bătrân care se sprijinea în cârje. Cât am așteptat la rând l-am văzut că abia mergea. Părea că se cunoaște cu vânzătoarea. Cumpăr eu berea și dau să mă duc la mașină. Vânzătoarea intră în vorbă cu el.

• Ce faci omule aici?
• Maria, tu ești?
• Da. Dar ce cauți aici?
• Păi aici locuiesc. Am venit acasă.
• Nu mai locuiești aici de mult.
• M-am rătăcit!
• Nu te-ai rătăcit, că sunt eu aici.
• Păi atunci înseamnă că aici locuiesc.
• Nu mai locuiești aici.
• Păi, cum, nu sunt eu?
• Ba da, dumitale ești, dar nu mai stai de mult în cartier.
• Ba da, stau. Am apartament deasupra lui Zamfirescu.
• Ai vândut de mult apartamentul ăla.
• Păi și unde stau eu atunci?
• Păi unde stai?
• Vreau să ajung la Zamfirescu să vorbesc cu el.

Am văzut că vânzătoarea era dispusă să-l ajute așa că m-am urcat în mașină și mi-am văzut de drum. Totuși, recunosc că mi-a stat gândul la omul ăla. Cât de nasol poate fi să nu mai ții minte lucruri și să crezi altceva. Uneori, bătrânețile pot fi foarte grele. Când văd astfel de cazuri mă gândesc că poate ar merita să fim mai înțelegători cu bătrânii noștri. Că și noi vom ajunge bătrâni la un moment dat.