Sari la conținut
Gabriel Ursan
Blog

Mi-am luat folie Alien Surface pentru iPhone 7

Alien Shield 2

Eu sunt genul de om care își întreține destul de bine lucrurile. Cine a cumpărat de la mine vreun telefon sau vreun laptop știe că a primit produsul în stare foarte bună. Pentru că de felul cum arată produsul depinde și prețul ulterior de vânzare.

Până acum am ținut iPhone-ul într-o carcasă de cauciuc transparent. A fost foarte bine protejat, însă nu e aceeași senzație ca atunci când pui mâna direct pe telefon. Numai că iPhone-ul are o problemă. E al naibii de alunecos. Cel puțin versiunea mea de iPhone 7 (Silver) este o versiune ”alunecoasă”.

Așa că nu am vrut surprize și mi-am luat și pentru acest telefon o folie Alien Surface pentru că în primul rând telefonul devine mai aderent și nu mai alunecă așa ușor din mână. Nu e prima dată când vă povestesc despre acest tip de folie și ca să vă aduceți aminte trebuie să vă menționez că are un grad militar de protecție. Folia Alien Surface este o folie similară celor care se montează pe elicele elicopterelor astfel încât acestea să nu se zgârie și să nu se deterioreze în timp datorită particulelor abrazive din atmosferă.

Abia astăzi am montat folia și are câteva bule de lichid inestetice pe ea, însă în 2-3 zile acestea vor dispărea de la sine. Adică, e genul de folie care se repară singură într-o anumită măsură. Nu e prima mea folie Alien Surface așa că nu îmi fac probleme, știu că se va așeza de la sine.

Folia Alien Surface vine acum cu o nouă microfibră, îmbunătățită, care acum este taiată cu laser, iar astfel nu lasa scame la ștergere.

Iar pentru cei care n-au folosit până acum o folie Alien Surface trebuie să menționez că aceste folii protejează în proporție de 99% telefonul, astfel încât să nu mai ai nevoie de husă. În plus, pentru anumite modele, în pachet primiti rezerve inca un set de folii  pentru acoperirea colturilor telefonului. De asemenea, menționez și că foliile Alien Surface nu afectează calitatea, claritatea sau funcționalitatea display-ului. Eu am ales o astfel de folie pentru că mă ajută să-mi păstrez telefonul ca nou, ca atunci când l-am scos din cutie, dar îmi oferă în același timp și experiența plăcută de a ține în mână telefonul preferat, fără husă. Și niște poze.

Alien Surface 2
Alien Surface 1
Alien Surface 3
Alien Surface 4
Folie Alien Surface iPhone 7
Bulele de lichid si micile imperfectiuni vor disparea in 2-3 zile

Întrebări frecvente

De ce ai ales folie în loc de husă pentru iPhone 7?
Pentru că iPhone-ul 7 Silver este foarte alunecos, iar folia Alien Surface face telefonul mai aderent, ca să nu îmi mai scape din mână. În plus, foliile acestea protejează telefonul în proporție de 99%, așa că nu mai am nevoie de husă și pot ține telefonul direct în mână, exact cum îmi place.

Cât durează până dispar bulele de la montarea foliei?
Imediat după montaj folia are câteva bule de lichid inestetice, dar în 2-3 zile acestea dispar de la sine. Este genul de folie care se repară singură într-o anumită măsură, așa că nu e nevoie să intervii. Nu e prima mea folie Alien Surface, așa că știu deja că se așază singură.

Ce înseamnă că folia Alien Surface are grad militar de protecție?
Este o folie similară celor montate pe elicele elicopterelor, ca acestea să nu se zgârie și să nu se deterioreze în timp din cauza particulelor abrazive din atmosferă. Aceeași tehnologie ajunge pe telefon și îl păstrează practic ca nou, la fel ca atunci când l-ai scos din cutie.

Afectează folia claritatea ecranului?
Nu. Foliile Alien Surface nu afectează calitatea, claritatea sau funcționalitatea display-ului. Practic păstrezi experiența normală de folosire a telefonului, dar cu un plus de protecție și cu o senzație mai bună la atingere, pentru că telefonul devine mai aderent și nu mai alunecă din mână.

Ce primești în pachet?
Pe lângă folie, pachetul vine acum cu o microfibră nouă, îmbunătățită, tăiată cu laser, care nu lasă scame la ștergere. În plus, pentru anumite modele de telefoane, în pachet primești rezerve, adică încă un set de folii pentru acoperirea colțurilor telefonului.

Învață AI în 21 de zile, gratuit

Ce vrei să primești

Gratuit. Primești întâi un email de confirmare: până nu apeși pe legătura din el, nu ești înscris și nu îți trimit nimic. Dacă alegi cursul: după cele 21 de lecții rămâi abonat la articolele noi, rar. Te dezabonezi dintr-un clic, din orice email. Măsor câte emailuri se deschid și pe ce legături se apasă. Detalii în politica de confidențialitate.

Comentarii

12 comentarii

arhiva, din vremea WordPress
  1. Alexandru Ciocan

    Dar telefonul ăsta nu are Gorilla Glass? Eu nu am pus niciodată folie pe telefon și nu am avut niciodată nici o zgârietură. Era o șemcherie cu folia pe vremurile când încă se mai făceau touchscreen-uri cu plastic cred.

  2. Gabriel Ursan

    Are ecran ok, dar tot se sparge dacă îl scapi pe jos. Așa, cu o folie de genul ăsta șansele să se crape sunt net mai mici. În plus, folia acoperă 99% din telefon, adică pe spate și pe părțile laterale chiar mă scapă de zgârieturi.

  3. Alien Surface

    Chiar si gorilla glass se zgarie, daca telefonul vine in contact cu suprafete dure, gen: chei, nisip etc.

  4. ionutzica

    sa ne arati dupa 2-3 zile, pun pariu ca nu scapi de bule...

  5. Enache Alexandra

    Pe cele de la Smart Protection le-ai incercat? Cica is foarte renumite. Si eu ma gandeam sa-mi comand una de la ei zilele astea. Eu am pus o folie cu "particule de diamant" de la Quickmobile pe un telefon vechi, de vreo 3 ani. Setul de 2 a fost undeva la 25-30 lei si vreau sa zic ca si pana in prezent telefonul e intact, cu toate ca si-a luat multe trante pana acum.

  6. Gabriel Ursan

    Nu le-am incercat, dar voi arunca o privire la detalii despre ele. Multam de sugestie!

  7. Marius

    Eu n-am folosit niciodata o folie pentru telefon. Ah, evident ca n-a scapat niciun display nespart. Dar telefonul nu e un lucru care sa conteze pentru mine.

  8. Gabriel Ursan

    La mine contează :) Am Alien Surface și acum pe iPhone 7 și e ok momentan.

  9. George

    Te-au plătit bine să le faci atâta reclamă...

  10. Gabriel Ursan

    Nope. Mi-au dat doar această folie în teste. Pe ultimele două pentru iPhone 10 și iPhone 11 Pro le-am cumpărat ca un client normal.

  11. Ciobica Sorin

    Am luat si eu o folie Aliens pentru un xiaomi mi9 si dupa doua luni s.a rupt la colturi. Nu stiu cine plăteste pentru reclama pe care o faci. Este o păcăleală de 100 de lei. O mizerie

  12. Gabriel Ursan

    Salut Sorin. Nu am luat nici un ban pentru nici o reclama. Am fost utilizator. Dupa cum observi, articolul este foarte vechi. Vezi data de la inceput :) In prezent nu mai folosesc o astfel de folie, insa la data scrierii articolului asta era calitatea foliilor respective. Poate acum au mai scazut din calitate. Nu stiu. Insa stiu ca aveau o politica de retur si garantie si ti-o schimba gratis. Le trimiti poza cu folia rupta asa cum zici, le trimiti folia deteriorata prin curier si ei iti trimit alta noua. Intreaba-i si sigur te rezolva.

Lasă un comentariu

Întrebare pentru tineTu ții telefonul în husă sau preferi să îl simți direct în mână, doar cu folie?

Comentariul apare după ce îl aprob. Emailul nu se publică niciodată și nu intră pe nicio listă, decât dacă bifezi tu abonarea de mai sus. Detalii: politica de comentarii și politica de confidențialitate.