Sari la conținut
Gabriel Ursan
Internet

Puștanii care nu își dau seama ce fac pe Facebook

Pustanii Facebook

Având blog, am o groază de prietenii pe Facebook. În proporție de 99% m-au adăugat ei. Oricum, e win-win. Eu îmi promovez articolele acolo, iar ei citesc articole dinastea :). De curând, am observat specia de cocalar care se vede după față că e băiat cuminte (că la cocalarii autentici nu dau accept). Și, surpriză, n-am o problemă cu noțiunea de a fi cocalar pentru că eu susțin teoria prin care fiecare dintre noi a fost un pic de cocalar la viața lui. Este imposibil să nu fii un pic de cocalar la viața ta. Așa, măcar în intimitatea ta adolescentină, când faci tot felul de tâmpenii nevinovate cu prietenii din cartier sau colegii de liceu. Salut asta!

Însă, dacă nu ați observat, am folosit cuvântul intimitate. Tu faci, un grup restrâns știe. Nu toți prietenii de pe Facebook. Aș putea avea o scuză bună că pe vremea mea de cocalar nu exista Facebook, dar nu cred că aș fi postat poze cu toate tâmpeniile pe care le făceam acolo. Poate nici nu aveam cu ce să fac poze, dar asta e deja o altă scuză :). Scriu acest articol pentru că mi-am văzut pe Facebook unul din cei mai buni prieteni din liceu. Om serios acum și el, la fel ca și mine :). Însă, puștanii cu fețe de băieți cuminți care postează tâmpenii au depășit orice limită de bun simț. N-o mai lungesc tare, dar încep cu simplă întrebare: puștanii ăștia nu se gândesc că la un moment dat se vor angaja undeva sau vor dori să se angajeze undeva? Și vorbesc de oameni cu nume și prenume, nu de Florinikă Mondialu făcut din Armani care e hopeless. Vorbesc de oameni care de multe ori știu limba engleză mai bine ca mine și înțeleg inclusiv ce înseamnă hopeless :).

Pustanii Facebook
Fan înrăit, chiar practicant :)

Nu vreau să semăn cu un tataie de pe vremuri, dar parcă nu mai e ce a fost maică :). Sper totuși la faptul că toți vor zice asta la un moment dat, când le va veni mintea la cap. Dacă le va veni.

Nu aruncați cu pietre dacă nu știți la ce mă refer. Da. știu, toate la timpul lor, dar dacă nu a venit încă timpul, bucurați-vă de viață și aveți decența să așteptați să vină timpul.

Adolescența e o perioadă foarte frumoasă. Aș da 1 an de viață (nu mai mult, că negociez bine :)) pentru încă 4 ani de liceu. Aș face aceleași chestii, dar nu le-aș posta pe Facebook. Nu public. Poate aș face un grup restrâns unde să accept oameni pe bază de referate greu de obținut :), dar nu aș posta pe Facebook cum o pun pe masă înspre profunda oripilare a femeilor și mărita apreciere a bărbaților (sună ciudat, dar nu am știut cum să formulez altfel :)). Cu alte cuvinte, m-aș face de câcat cu bucurie. Dar nu pe Facebook. Voi ce părere aveți despre acest subiect? Cum stați cu tinerețile :)?

Întrebări frecvente

De ce e o problemă ce postează adolescenții pe Facebook?
Pentru că postările sunt publice, nu rămân în intimitatea unui grup restrâns. Articolul ridică o întrebare simplă: puștanii nu se gândesc că la un moment dat se vor angaja undeva sau vor dori să se angajeze undeva? Iar ceea ce apare pe Facebook cu nume și prenume rămâne vizibil pentru oricine, inclusiv pentru viitorii angajatori.

E ceva rău în a face prostii la adolescență?
Nu. Autorul spune că este imposibil să nu fii un pic de cocalar la viața ta și salută asta. Adolescența e descrisă ca o perioadă foarte frumoasă, iar el ar da un an de viață pentru încă patru ani de liceu. Diferența nu stă în faptele în sine, ci în decizia de a le face publice pe Facebook.

Ce înseamnă „intimitate” în contextul acestui articol?
Înseamnă că tu faci ceva și un grup restrâns știe, nu toți prietenii de pe Facebook. Autorul spune că ar repeta aceleași chestii din liceu, dar nu le-ar posta public; cel mult într-un grup restrâns, unde ar accepta oameni pe bază de referate greu de obținut. Distincția e între a te distra și a te expune public.

De ce are autorul atât de mulți prieteni pe Facebook?
Pentru că are blog. Spune că în proporție de 99% l-au adăugat ei, iar relația e win-win: el își promovează articolele acolo, iar ei le citesc. Așa a ajuns să observe și profilurile puștanilor cu fețe de băieți cuminți care postează lucruri ce depășesc orice limită de bun simț.

Învață AI în 21 de zile, gratuit

Ce vrei să primești

Gratuit. Primești întâi un email de confirmare: până nu apeși pe legătura din el, nu ești înscris și nu îți trimit nimic. Dacă alegi cursul: după cele 21 de lecții rămâi abonat la articolele noi, rar. Te dezabonezi dintr-un clic, din orice email. Măsor câte emailuri se deschid și pe ce legături se apasă. Detalii în politica de confidențialitate.

Comentarii

13 comentarii

arhiva, din vremea WordPress
  1. Robert Ilie

    De unde știi că nu angajatorul i-a cerut să facă asta? :) Dar serios vorbind, când am văzut imaginea, nu m-am gândit decât la adresele de mail ale unora din CV: bugsbunny, sexy,dulceață,scumpete,meșteru, etc.

  2. Ioana S.

    Eu nu am astfel de cocalari in lista, dar imi faci pofta. La fete e mai delicat, unele se sinucid pt ca la un moment dat nu reusesc sa scape de astfel de urme virtuale.

  3. D-Petre

    Bine ca n-au existat telefoanelecu camera foto sau aparate foto digitale si mai ales bine ca nu a existat feisbucu :) asa ca acum nu mai recunosc nimic :) nici macar in fata Marii Adunari Nationale :)

  4. Gabriel Ursan

    Eram convins că și tu Petre, și tu ai petrecut la viața ta :).

  5. Marius Crăciun

    Asta pentru ca prea multi prosti au acces la internet si la tehnologia ce le usureaza viata.Zic sa pun in Google Play o aplicatie care sa gandeasca in locul lor.Cred ca subiectul atins de tine trebuie dezvoltat si cu inca putine adaugiri putem defini perfect tanarul mioritic din 2013. O zi buna!

  6. Costin

    :)) aici cam ai dreptate fiecare din noi au facut cateva prostii in tinerete, unii mai multe alti mai putine, dar le-am facut eu am 25 de ani, dar observa ca aqm pustii parca sau schimbat mult de tot fata de cum era generatia mea si ma gandesc ca totusi nu au trecut atat de multi ani si parca ei sunt si mai cocalari ca noi din pacate ei mai fac si publice aceste lucruri :))

  7. Pato Basil

    :)) mai daca vrei te feresti si in ziua de astazi... ei bine eu sunt mai calculat asa, prea calculat si n-am pe facebook traznaii :D. Fiecare face ce vrea, fiecare isi asuma responsabilitatea asupra consecintelor faptelor comise...sau asa ar trebui!

  8. Laurențiu Trofoșilă

    Mereu aud tinerei frustrați că joburile se dau doar pe pile. Cum multă vreme am fost în poziția să analizez citesc CV-uri pot să le dau un sfat: dacă ai trimis 5 CV-uri și nu ai primit niciun răspuns încercă să dai o căutare pe Google cu numele tău. Poate o să găsești și tu pozele de pe <i>Feis</i> pe care le-au găsit și recrutorii :)

  9. Mihai

    Mai sunt si astfel de oameni.

  10. cKy

    urcam poze de la costinesti? :))

  11. Laurențiu Trofoșilă

    Ouch, am impresia că asta este cu substrat :)

  12. Gabriel Ursan

    Nu, nu :). Mai ai așa ceva :)?

  13. Gabriel Ursan

    Da, cu siguranță este :)

Lasă un comentariu

Întrebare pentru tineAi postat vreodată ceva la 17 ani pe care azi te-ai bucura să nu îl mai găsească nimeni? Ce ai făcut cu postarea aia?

Comentariul apare după ce îl aprob. Emailul nu se publică niciodată și nu intră pe nicio listă, decât dacă bifezi tu abonarea de mai sus. Detalii: politica de comentarii și politica de confidențialitate.