Sari la conținut
Gabriel Ursan
Blogging

Să vină cupa la Galați!

Cupa Campionilor

Nu, nu mă refer la Oțelul Galați în acest articol pentru că nu e cazul. Mă refer la frumoasa competiție BlogWars 2013 care a ajuns la ultima etapă: Finala BlogWars, în care cei doi bloggeri care au ajuns până acolo vor scrie despre minunatul laptop-tabletă Asus Taichi.

vot-blogwars3-etapa-9-jurat-okey-500x320

Partea faină (cine ar fi crezut?) este că cei doi bloggeri finaliști sunt gălățeni. Este vorba despre mine :) și despre Iulia de la Octocat.org.

Eu trebuie să mă înclin și să mulțumesc din nou bloggerilor jurați pentru sprijinul constant oferit prin note mari. Fără aprecierea lor nu aș fi ajuns aici oricât de bine aș fi scris. Pentru că oricât de bine aș fi scris, dacă nu erau ei ca să jurizeze, n-aveam nici o șansă la finală. În plus, notele mari oferite de bloggerii jurați m-au făcut să obțin și un nou record în istoria competițiilor BlogWars de până acum: cele mai multe locuri 1 obținute de la jurați în etapele de concurs.

Indiferent ce se va întâmpla în finală, eu mă declar deja împlinit datorită rezultatelor obținute până acum și datorită certitudinii că titlul de câștigător BlogWars 3 va ajunge la Galați. Va fi o finală "de plăcere" atât pentru mine cât și pentru Iulia. Sunt ferm convins de asta.

Șerban, campionul ediției BlogWars din 2011, a trecut acum în tabăra juraților și se va bucura de articolele și emoțiile marii finale alături de noi și alături de ceilalți bloggeri care au gustat din plăcerea unei astfel de competiții. Au fost foarte multe articole care au adus un mare plus de valoare binemeritată brandului Asus și agenției Thinker Media, agenție care stă în spatele proiectului BlogWars. După cum spuneam și cu puțin timp în urmă, mulți dintre bloggerii care au participat anul acesta la BlogWars, dar n-au apucat să ajungă printre cei 10 finaliști, vor fi cu siguranță în cei 10 finaliști de la BlogWars 4. Cel mai important este să continue cu încredere și să scrie cum le place, când le place și despre ce le place.

Asus Taichi este un laptop care ne-ar permite să scriem articolul finalist împreună. Pentru că locuim amândoi în Galați și pentru că Iulia poate scrie liniștită, în legea ei, de pe tastatura fizică, cât eu scriu liniștit, în legea mea, de pe al doilea ecran, cel tactil. Nu știu cât de confortabil ar fi, dar cert este că se poate :).

În plus, așa cum am promis la începuturile acestei ediții BlogWars, eu și Iulia ne vom lupta în articole împreună. Vom ieși la bere într-un loc cu wireless bun și ne vom apuca de scris articolele finaliste acolo (promit că 2-3 poze tot facem face Iulia). Ăsta va fi un bun prilej să ne cunoaștem și personal, mai ales că locuim în același oraș aflat la malul Dunării și n-am apucat să bem până acum o bere împreună.

Acestea fiind spuse, sper din tot sufletul să am parte de tot aceeași susținere din partea bloggerilor jurați și în finală. De fapt, finala este singurul moment al competiției când decizia aparține 100% bloggerilor jurați. Ne citim vineri la ora 19:00, când se va publica automat articolul meu pentru finală.

Întrebări frecvente

Cine sunt cei doi finaliști de la BlogWars 2013?
Finala BlogWars 2013 este disputată între mine și Iulia de la Octocat.org. Partea faină este că amândoi suntem gălățeni, locuim în același oraș de la malul Dunării, așa că titlul de câștigător BlogWars 3 va ajunge sigur la Galați, indiferent cum se termină confruntarea din ultima etapă a competiției.

Despre ce trebuie să scrie finaliștii BlogWars 2013?
În ultima etapă, cei doi bloggeri finaliști scriu despre laptopul-tabletă Asus Taichi. Acesta permite scrierea articolului în doi: unul poate lucra de pe tastatura fizică, iar celălalt de pe al doilea ecran, cel tactil. Nu știu cât de confortabil ar fi, dar cert este că se poate.

Cine decide câștigătorul finalei BlogWars?
Finala este singurul moment al competiției când decizia aparține 100% bloggerilor jurați. Notele lor mari m-au adus până aici și mi-au adus și un record în istoria BlogWars: cele mai multe locuri 1 obținute de la jurați în etapele de concurs. Printre jurați se află și Șerban, campionul ediției din 2011.

Cine organizează competiția BlogWars?
În spatele proiectului BlogWars stă agenția Thinker Media, iar competiția din 2013 s-a desfășurat în jurul brandului Asus. Multe articole din concurs au adus un plus de valoare binemeritată atât brandului, cât și agenției, iar bloggerii care nu au prins top 10 anul acesta au șanse la BlogWars 4.

Când se publică articolul din finală?
Articolul meu pentru finală se publică automat vineri, la ora 19:00. Până atunci, eu și Iulia ne vom întâlni la o bere într-un loc cu wireless bun și vom scrie acolo articolele finaliste, un bun prilej să ne cunoaștem și personal, având în vedere că locuim amândoi în Galați.

Învață AI în 21 de zile, gratuit

Ce vrei să primești

Gratuit. Primești întâi un email de confirmare: până nu apeși pe legătura din el, nu ești înscris și nu îți trimit nimic. Dacă alegi cursul: după cele 21 de lecții rămâi abonat la articolele noi, rar. Te dezabonezi dintr-un clic, din orice email. Măsor câte emailuri se deschid și pe ce legături se apasă. Detalii în politica de confidențialitate.

Comentarii

13 comentarii

arhiva, din vremea WordPress
  1. D-Petre

    Felicitari si tie si Iuliei ... imi pare rau pentru Serban dar asa-i in competitie ... ca la "Nemuritorii" - pana la final trebuie sa ramana doar unul :). P.S. - Vrea sa vad un filmulet facut la confruntarea finala.

  2. Gabriel Ursan

    Filmulet nu cred :). Poze s-ar putea :).

  3. D-Petre

    Pai nu cred ca e necesar chiar sa scrieti "face-to-face" articolele ... poate ca o scurta intalnire pentru a le publica concomitent, de la aceeasi masa ar fi suficient. Si toata aceasta intalnire sa o transformati intr-un fel de blogmeet unde sa va intalniti mai multi galateni, braileni etc. si cineva sa filmeze momentul publicarii articolelor.

  4. Soacra

    Stiam ca vei ajunge in finala... Iar Iulia a scris un artcol f fain in runda 9 deci.... Va felicit pe amandoi! Sa vedem acum.... Eu pe cine votez? :)

  5. Gabriel Ursan

    Multumesc Serban! Sper sa iasa ceva ok si in acest ultim articol!

  6. Iulia Kelt

    Votezi articolul care se apropie cel mai mult de gusturile tale, Serban! :D Oricum ar fi, amandoi suntem castigatori. Dar, fie vorba intre noi ca pana si eu il vad pe Gabi castigator la ce stecher are la public! :D

  7. Iulia Kelt

    Poze sigur...! Eu le fac! :D

  8. MATYAS DENES

    SINCERE FELICITARI,STIMATE GABRIEL!!!

  9. Pato Basil

    Felicitari amandurora! Succes in ultima batalie!

  10. Yamasha

    bafta! am urmarit articolele cat de cat...chiar daca nu prea le-am comentat :D

  11. Gabriel Ursan

    Multumesc! Stiu ca ai urmarit. Si eu fac la fel de multe ori pe blogul tau. Uneori imi rezerv timp doar o data pe sapatamana ca sa comentez celor din blogroll.

  12. Gabriel Ursan

    Multumesc! Sper sa fac un rezultat bun si in finala!

  13. Gabriel Ursan

    Multumim Pato! Joi seara bere, poze si un pic de blogmeet cu Iulia ;)? Iulia, tu ce zici (daca esti pe faza aici, daca nu te abordez eu pe Facebook ;)?).

Lasă un comentariu

Întrebare pentru tineTu ai participa la o competiție de bloguri în care notele finale sunt date exclusiv de alți bloggeri? Ce te-ar motiva sau ce te-ar opri?

Comentariul apare după ce îl aprob. Emailul nu se publică niciodată și nu intră pe nicio listă, decât dacă bifezi tu abonarea de mai sus. Detalii: politica de comentarii și politica de confidențialitate.