Samsung Galaxy S4. Primele impresii.

Astăzi am pus mâna pe Samsung Galaxy S4. În acest articol am să vă prezint pe scurt primele impresii, pentru că s-au scris deja multe pe acest subiect. Samsung Galaxy S4 este smartphone-ul Android cu care eu mi-aș înlocui iPhone 5 fără probleme. Cam asta ar fi prima impresie, așa că dacă nu mai aveți chef, nu mai citiți mai departe :). Am avut ocazia să pun mâna pe un Samsung Galaxy S4 nou, în cutie. De fapt, chiar eu l-am desigilat ca să-l văd. Trebuie să vă spun că încă de la ambalare, Samsung Galaxy S4 este cu adevărat deosebit. Adică, noțiunea de LIfe Companion se respectă încă de la ambalajul care arată ca o bucată de lemn de mobilier. Priviți.


Pe scurt am să vă spun că Samsung Galaxy S4 nu e mai mare ca Samsung Galaxy S3. E cam la fel atunci când îl ții în mână, însă e mult mai subțire și mai finuț.
Orice ar zice lumea, mie nu-mi place plasticul de pe el (da, știu, nu e chiar plastic, dar tot plastic e). Parcă la câți bani costă un astfel de smartphone, ai vrea să atingi niște materiale care să te ungă la degete. Probabil e și o parte bună în acest aspect, pentru că plasticul e mult mai rezistent la șocuri decât aluminiul, sticla și alte materiale mai premium.
Dacă ai mai folosit până acum un S3, atunci S4 nu-ți va da o senzație de WOW atunci când îl ții în mână, deși îți vei da seama de îmbunătățiri. Ecranul este uimitor. Pe lângă faptul că afișează totul extraordinar, în cel mai mic detaliu, testele arată că e și foarte rezistent. Am postat aici un videoclip în care puteți vedea cât de rezistent la zgârieturi este Samsung Galaxy S4.
Modelul pe care l-am avut eu în mână este unul cu procesor Quad Core. Se mișcă la fel de bine ca un iPhone (poate chiar mai bine) și de asta am început articolul cu acea remarcă. Galaxy S4 este un smartphone matur, care de data asta poate atrage și utilizatori din partea concurenței. Oferă extrem de multe facilități, mai mult sau mai puțin folositoare. Însă le oferă, și mergând pe principiul mai degrabă să am tot ce se poate avea, S4 e un adevărat Life Companion, pregătit pentru orice.
Niște poze cu Samsung Galaxy S4 mai jos.



Samsung Galaxy S4
Să trecem la concluzii.
Samsung Galaxy S4 este un smartphone de top, care face față oricărei provocări, având în vedere ce promite. Părerea mea este că ne-am îmbătat cu apă rece în cazul HTC One. De ce? Pentru că S4 este mult mai prezent: pe stocuri, în reclame, pe bloguri etc. Galaxy S4 există, poate fi văzut, testat, pozat, cumpărat.
Poate nu sunt cele mai tari argumente, recunosc, dar Samsung Galaxy S4 merită toată atenția. Mie mi-a plăcut. Și când zic că mi-a plăcut, gândiți-vă numai că sunt un utilizator destul de vechi de iPhone.
Întrebări frecvente
Samsung Galaxy S4 este mai mare decât Galaxy S3?
Nu, Samsung Galaxy S4 nu este mai mare decât Galaxy S3. Ținut în mână se simte cam la fel ca modelul anterior, însă este mult mai subțire și mai finuț. Dacă ai folosit deja un S3, S4 nu îți va da o senzație de WOW când îl ții în mână, deși îmbunătățirile se observă.
Cum se simte carcasa de plastic a lui Galaxy S4?
Carcasa nu a fost pe placul meu: deși nu e chiar plastic obișnuit, tot plastic rămâne, iar la banii pe care îi costă un astfel de smartphone ți-ai dori materiale mai premium. Există și o parte bună: plasticul este mult mai rezistent la șocuri decât aluminiul, sticla sau alte materiale premium.
Cât de bun este ecranul lui Samsung Galaxy S4?
Ecranul este uimitor. Afișează totul extraordinar, în cel mai mic detaliu, iar testele arată că este și foarte rezistent. Există chiar și un videoclip în care se poate vedea cât de rezistent la zgârieturi este ecranul lui Samsung Galaxy S4, ceea ce îl face un punct forte al telefonului.
Merge Galaxy S4 la fel de bine ca iPhone 5?
Modelul testat, cu procesor Quad Core, se mișcă la fel de bine ca un iPhone, poate chiar mai bine. Este smartphone-ul Android cu care mi-aș înlocui iPhone 5 fără probleme, iar asta vine din partea unui utilizator destul de vechi de iPhone. Galaxy S4 poate atrage acum și utilizatori din partea concurenței.
E mai bun Galaxy S4 decât HTC One?
Părerea mea este că ne-am îmbătat cu apă rece în cazul HTC One. Galaxy S4 este mult mai prezent: pe stocuri, în reclame, pe bloguri. Poate fi văzut, testat, pozat și cumpărat. Poate nu sunt cele mai tari argumente, dar din acest motiv Samsung Galaxy S4 merită toată atenția.
Învață AI în 21 de zile, gratuit
Comentarii
4 comentarii
Ecranul este rezistent, dar carcasa se poate zgaria usor. Samsung pregateste Galaxy S4 Activ, un model cu carcasa mai solida.
Am vazut poze cu el intr-un tweet de-al lui Emil Dragota. S4 Active nu mi se pare chiar asa atractiv :).
Ok, concluzia care-o vad eu dupa ce-am citit acest articol e ca ai primit un SGS4 sigilat, l-ai desfacut si ai scris frumos despre el. Nimic concret doar ca "se mișcă la fel de bine ca un iPhone (poate chiar mai bine)" ...LOL. Pe ce te bazezi cand spui asta? Vorbim de tehnologie, vorbim in cifre! "Oferă extrem de multe facilități" ? printre care...? GPRS? EDGE? Client eMail? MP3 player?
In acest articol https://gabrielursan.ro/2013/04/26/samsung-galaxy-s4-este-disponibil-in-magazinele-din-romania/ am o lista cu toate articolele pe subiectul S4. N-am vrut sa ma mai repet. Sunt doar prime impresii. Nu teste, nu review. Multam' de comentariu!