Voi dați share?

Majoritatea siteurilor sau a blogurilor au implementate widgeturi peste widgeturi cu butoane către rețele sociale care invită vizitatorul să dea share la articolul cu pricina dacă i-a fost pe plac. Totuși, am observat foarte multe articole de calitate în mediul online românesc cu foarte puține shareuri, iar acest lucru este ușor de observat pentru că majoritatea acestor butoane au implementat câte un counter. În același timp, am observat și articole, campanii sau concursuri de rahat care au o groază de distribuiri pe Facebook, retweeturi, +1, ș.a.m.d. Mai sus, am scris cu bold "mediul online românesc" pentru că citesc destul de multe bloguri sau siteuri internaționale, iar acolo shareurile, likeurile sau retwitturile sunt cu duimul. Și nu vorbesc numai de bloguri sau siteuri consacrate cu un trafic foarte mare sau cu un număr impresionant de fani, ci și de bloguri micuțe unde autorul publică un articol cu adevărat util, iar cititorii profită din plin de butoanele de socializare pentru simplu fapt că au găsit gratis o informație pe care o căutau, de exemplu, sau pentru simplul fapt că apreciază articolul cu pricina. La noi în România parcă totul evoluează atât de repede încât funcțiile de bază a instrumentelor de share sau like sunt trecute cu vederea. La noi în România parcă oamenii sunt atât de orientați pe propria ogradă încât dacă au observat un articol super tare se gândesc cum naiba să copieze niște idei din el la ei pe blog (dacă au blog) înainte să se gândească că ar putea mulțumi indirect autorului printr-un like, share, twitt, etc. La noi în România e bine și frumos, nu sunt încă unul care se plânge de țara în care trăim, că negativiști dinăștia care caută nod în papură și se pricep la orice avem pe toate ulițele urbane = nu mă înțelegeți greșit că nu e încă un articol unde cineva se plânge și atât. Totuși, fraților, oare chiar vom ajunge să cerem bani sau "aifoane" imaginare pentru fiecare like, share, twitt, etc. pe care îl dăm? Google face modificări și ține cont de anumite aspecte doar în urma unor statistici globale unde România contează doar într-o mică măsură. Asta înseamnă că autoritatea unei pagini va fi calculată într-o anumită măsură și în funcție de prezența acesteia în social media (chiar dacă Google are blocată indexarea conținutului din anumite siteuri sociale precum Facebook, de exemplu, tot va ști de unde vine traficul, deci tot va avea un parametru de care să țină cont). Asta înseamnă că "băieții deștepți" din onlineul românesc vor fi mereu în față cu articole mediocre pe bloguri cu trafic extraordinar pe când alții vor fi mereu în spate cu articole extraordinare pe bloguri cu trafic mediocru. Chiar dacă mulți ar putea arăta cu degetul și ar putea spune că negarea e primul semn, nu, nu e vorba de mine pentru că eu scriu ocazional pe blog și nu sunt blogger cu normă întreagă. Scriu și eu câte un articol mediocru pe un blog mediocru deocamdată, dar majoritatea timpului mi-l petrec citind "chestii" online și mă doare sufletul să văd asemenea aspecte. Ori nu știu românii să folosească butoanele de share? He, he, eu cred că știu mai bine decât alte popoare însă le folosesc după bunul plac, pe siteurile lor, bineînțeles. Nu generalizez, că mai sunt și unii care știu să aprecieze așa cum trebuie, dar din păcate sunt la fel de puțini comparativ cu cei care știu că nu-i ok să arunce gunoi pe stradă, dar o fac cu nesimțire, comparativ cu cei care știu că nu-i frumos să asculte manele pe stradă, dar îi doare în p*** și tot o fac, comparativ cu o parte (nu toți, repet) din tineretul din ziua de azi care se comportă total ciudat, ș.a.m.d.

Voi împărtășiți ceea ce vă place? Voi dați share? Voi folosiți butoanele aflate la finalul unui articol?
Întrebări frecvente
De ce articolele bune din România au atât de puține shareuri?
Pentru că mulți cititori trec cu vederea funcțiile de bază ale butoanelor de share sau like. Sunt orientați pe propria ogradă: când găsesc un articol bun, se gândesc întâi cum să copieze niște idei la ei pe blog, în loc să mulțumească indirect autorului printr-un like, share sau tweet. Nu se aplică tuturor, dar cei care apreciază corect sunt puțini.
Cum influențează shareurile din social media poziția în Google?
Google face modificări pe baza unor statistici globale, în care România contează doar într-o mică măsură. Autoritatea unei pagini este calculată într-o anumită măsură și în funcție de prezența acesteia în social media. Chiar dacă indexarea conținutului din anumite site-uri sociale, precum Facebook, este blocată, Google tot știe de unde vine traficul și are un parametru de care să țină cont.
E adevărat că în afară se dau mai multe shareuri decât la noi?
Da, pe blogurile și site-urile internaționale shareurile, likeurile și retweeturile sunt cu duiumul. Nu vorbim doar de site-uri consacrate cu trafic mare sau mulți fani, ci și de bloguri micuțe: când autorul publică un articol cu adevărat util, cititorii folosesc din plin butoanele de socializare fiindcă au găsit gratis o informație căutată sau pur și simplu apreciază articolul.
Ce se întâmplă dacă doar unii primesc distribuiri?
Băieții deștepți din online-ul românesc vor fi mereu în față cu articole mediocre pe bloguri cu trafic extraordinar, în timp ce alții rămân în spate cu articole extraordinare pe bloguri cu trafic mediocru. Diferența nu vine din calitatea textelor, ci din felul în care cititorii aleg să distribuie sau nu ceea ce citesc.
Românii chiar nu știu să folosească butoanele de share?
Nu, mai degrabă știu foarte bine, poate mai bine decât alte popoare, dar le folosesc după bunul plac, în special pe propriile site-uri. Comparația din articol e cu cei care știu că nu e ok să arunce gunoi pe stradă, dar o fac oricum. Există și excepții, oameni care apreciază așa cum trebuie, însă sunt puțini.
Învață AI în 21 de zile, gratuit
Comentarii
5 comentarii
Da...de ce nu? Mai ales daca mi-a placut foarte mult articolul si consider ca ar fi interesant si folositor pentru altii.
NU dau tuturor share, dar daca gasesc lucruri interesante dau un like sau +1.
Da dacă articolul e bun.(like, +1,tweet)
Dau destul de des RT, +1 ... mai rar share pe FB
Știu că tu ești un exemplu pozitiv la acest capitol. Deși stau mai puțin pe Twitter, mereu văd câte un retwitt interesant de la tine.